VLADIMIR TISMĂNEANU – VICTIMA NEOSTALINISMULUI PENTRU ETERNITATE

DE CE NU CRED CĂ ESTE BINE SĂ ASISTĂM PASIVI, ŞI ÎN 2012, LA EXECUŢIA SUMARĂ A INTELIGHENTSIEI ROMÂNEŞTI

O pledoarie pentru solidaritatea intelighentsiei româneşti în faţa abuzurilor politice

Mărturisesc că am salutat, în urmă cu ceva timp (era începutul lunii februarie 2012,  iar ameninţarea unui război civil plutea în aer), discursul domnului Victor Ponta rostit în faţa Parlamentului României, cu prilejul votului de investitură a Guvernului Ungureanu. Am remarcat şi unele trăsături ale acestui discurs, ce aparţinea unui lider tânăr : matur, echilibrat, bine structurat, cu enunţuri memorabile. Mi-am spus: iată, speranţe sunt. Am gândit mereu, am scris de atâtea ori că, în politica românească, e nevoie să punem punct, în toate bazinele politice, epocii politrucilor întunecaţi, de tip stalinist, şi să înceapă un timp nou, pe o scenă publică nouă, unde să apară şi  intelectuali rasaţi, oameni ai dialogului şi nu ai ranchiunei, oameni capabili de discurs argumentat şi apţi să-şi asume etic şi politic o direcţie doctrinară.

Iată, însă, că gestul de ieri al domnului Ponta, de a “elibera” din funcţie – fără a motiva, fără expertiză şi fără explicaţii, măcar politice – pe domnul Vladimir Tismăneanu de la conducerea ştiinţifică a IICCMER  mi se pare nu numai îngrijorător (pentru că vine ca o execuţie sumară şi fără judecată, cumva ca un pumnal băgat pe la spate, la înghesuială), ci şi teribil de antidemocratic: nu e fondat pe nimic profund ce are legătură cu legislaţia.

Gestul în sine, acela ca un tânăr de viitor să-şi înceapă cariera la vârful Guvernului României, prin limojarea unui savant recunoscut de elitele lumii academice din Europa şi din Occident, are greutatea unei vendete de lumea a treia, a unei mari neputinţe, posibil a unui ordin primit din  nucleul dur şi ocult, dar şi a unei grabe de a vărsa sânge, oferind mulţimii drept satisfacţie o victimă a epurărilor impuse de epoca stalinismului pentru eternitate şi a clişeului ” moarte intelectualilor“.

Dacă domnul Ponta a executat un ordin, atunci a fost folosit aici drept lunetist de duminică: a ţintit în trofeul cel mai nobil, după ce acela fusese îndelung hărţuit de hăitaşi plătiţi, şi l-a pus  în livingul  unde îşi primeşte rudele din famiglia, care i-au comandat execuţia;  dacă, însă, a făcut-o din proprie conştiinţă, atunci şi-a dat măsura antiintelectuală reală: etica  sa personală anunţă că domnia sa nu respectă valorile academice, ştiinţifice,  mai ales dacă sunt validate în Occident. O atare etică ar fi trebuit să-i dicteze domnului Ponta să se zbată să păstreze pentru România şi savanţii de orientare de centru stânga, şi pe cei de centru dreapta, de dragul menţinerii nivelului înalt în viaţa publică românească. Ne ajung 70 de ani de agramatism şi urechism comunistoid care au distrus ţara, eliminând valorile.

Judecând după fapte, acum trag concluzia că discursul ţinut în Parlament de domnul Ponta în recentul februarie încrâncenat – şi pentru care l-am admirat la vremea respectivă – a fost scris de altcineva. Căci fapta sa de ieri arată că are convingeri şi acţionează în practica politică după legi care îi contrazic enunţurile de la tribună.  Dar efectele  pe termen lung ale gestului său vor acţiona ca un bumerang împotriva sa. Prevăd că, peste ani, atunci când eu nu voi mai fi, domnul Ponta se va număra printre tinerii care îşi vor regreta trecutul extremist şi excesele de azi, la fel cum mulţi intelectuali încearcă să-şi acopere sau să-şi nege, astăzi,  trecutul excesiv, laşităţile, orbirea şi colaborările  de ieri, din anii 30 sau 50 sau 70…(ori chiar din anii 90, sub dictatura iliesciană de trădare naţională, ce revine în forţă, şi de ce nu? din ultimii ani…).

Însă cariera şi activitatea domnului Vladimir Tismăneanu la IICCMER  în România nu trebuiau să cunoască această regie parafată în mod suspect, cu viteză, de Premier: după tot ce a făcut domnia sa pentru România, cu preţul vieţii şi al liniştii sale, domnul Vladimir Tismăneanu merita o asimilare într-o structură ştiinţifică autentică, merita o sesiune de dezbateri, un loc al dialogului şi al schimbului de idei,  un areal al discursului, cu aprecieri şi cu critici, dar civilizat şi argumentat, toate acestea în interesul dezvoltării unui real think tank util viitorului societăţii româneşti post-comuniste. Poate că Victor Ponta s-a grăbit, a greşit, poate că a avut pistolul la tâmplă, dar încă ar mai fi cale să mediteze la o schimbare profundă pentru România, revizuindu-şi propriile greşeli şi învăţând să stimeze şi să preţuiască adversarii de opinie.

Angela FURTUNĂ

24 mai 2012

PS:

1. Mă aştept ca în România persecuţiile şi execuţiile sângeroase să continue: probabil, vor apărea şi puşcăriile politice, din nou, deşi metodele folosite astăzi în spaţiul peri-putinian pentru lichidarea intelighentsiei sunt atât de rafinate, încât arestarea vinovaţilor de delicte cum ar fi  libertatea de conştiinţă şi  lupta împotriva spiritului totalitar a devenit desuetă. Geniile, savanţii, elitele autentice sunt pur şi simplu alungate şi executate sumar, din nou, sub tăcerea şi laşitatea civică, urzelile şi ticluielile ce par că aparţin dintotdeauna cetăţeanului turmentat român, acum mai derutat decât oricând.

Cât despre speranţa Dialogului în Cetate, acum, după execuţia sumară a unui om de ştiinţă de talia lui Vladimir Tismăneanu, ea a murit,  pentru multă vreme de aici încolo. O spun şi eu, Angela Furtună, care am fost victimă de două ori în ultimii zece ani a unor gesturi neostaliniste de epurare politică (în 2003,  am fost dată afară de mâna senatorului PSD Gavril Mîrza, pe atunci preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, şi urmare a denunţului calomnios al scriitorilor Constantin Arcu, Ion Beldeanu, Nicolae Cârlan, Onu Cazan, care doreau astfel să stopeze publicarea scriitoarei Monica Lovinescu la revista Bucovina Literară: şi a doua oară în 2010, am fost dată afară de data aceasta de mâna pedeliştilor Vasile Ilie şi Gheorghe Flutur, tot din raţiuni politice, legate de aceeaşi speţă, ca şi de altele, la fel de antidemocratice…Nici o clipă nu a contat valoarea mea profesională, atitudinea constantă de partea democraţiei, standardele culturale şi civice. Iar inerţia civică şi prostraţia colegilor sau confraţilor în faţa acestor abuzuri au fost totale, inclusiv bucuria de a-şi vedea răzbunate propriile porniri sângeroase staliniste, mediocritatea şi malformaţiile de caracter. Au reacţionat, însă, de la distanţă, Vladimir Tismăneanu, Mihai Şora, Valeriu Stoica, Smaranda Cazan Livescu, Devis Grebu, Viorel Padina, Teodor Mărieş, Luiza Palanciuc, Magda Cârneci, Lucian Vasiliu, Gheorghe Grigurcu, Radu Ulmeanu, Cassian Maria Spiridon, Nicolae Tzone şi alţii, care acum nu îmi vin în minte, dar sigur au rămas în inima mea).

2. Vin vremuri când se conturează din nou necesitatea azilului politic şi al Paşaportului Nansen. Estul Europei se întoarce la stalinism…